Editura Bestpublishing

 


Regulament pentru autorizarea consultantilor fiscali persoane straine


 

Camera Consultanţilor Fiscali


Hotărârea nr. 9/2008
privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea consultanţilor fiscali persoane străine

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 87 din 04 februarie 2008


În baza prevederilor cap. 51 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Superior al Camerei Consultanţilor Fiscali, întrunit în şedinţa din 24 ianuarie 2008, hotărăşte:

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul pentru autorizarea consultanţilor fiscali persoane străine, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Direcţia de învăţământ, Direcţia de relaţii naţionale şi internaţionale, Direcţia de servicii pentru membri şi Secretariatul general vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ANEXĂ 

                                                                                                              REGULAMENT
                                                                        pentru autorizarea consultanţilor fiscali persoane străine
 

                                                                                                             CAPITOLUL I 
                                                                                                       Dispoziţii generale

Art. 1. - Dispoziţiile prezentului regulament se aplică consultanţilor fiscali care au obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, care doresc să exercite activitatea de consultant fiscal pe teritoriul României, în una dintre următoarele forme:
- în mod independent;
- consultanţi fiscali salariaţi în România;
- prin prestarea de servicii în condiţiile art 219 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind activitatea de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2. - Evaluarea candidaţilor pentru autorizare se face de către Camera Consultanţilor Fiscali din România.
Art. 3. - Prin ordin al Preşedintelui Camerei Consultanţilor Fiscali se constituie Colectivul de autorizare.
Art. 4. - Consiliul Superior al Camerei Consultanţilor Fiscali stabileşte componenţa Comisiei de evaluare.
Art. 5. - Componenţa Comisiei de evaluare se va stabili pentru fiecare sesiune de evaluare şi va fi constituită atât din consultanţi fiscali, membri ai Camerei Consultanţilor Fiscali din România, cât şi din specialişti şi cadre universitare din domeniul disciplinelor de interes.
Art. 6. - Consiliul Superior al Camerei Consultanţilor Fiscali stabileşte prin hotărâre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, data şi locul de desfăşurare a evaluării candidaţilor, lista de discipline teoretice şi practice avute în vedere la evaluarea candidaţilor, precum şi locul şi termenele de depunere a cererilor însoţite de dosarele complete. 

                                                                                                             CAPITOLUL II
                                                          Reguli de autorizare a consultanţilor fiscali care au dobândit această
                                                                       calitate în statele membre ale Uniunii Europene sau ale
                                                                                               Spaţiului Economic European

Art. 7. - Pentru autorizarea consultanţilor fiscali care au obţinut această calitate într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, candidaţii trebuie să depună la Camera Consultanţilor Fiscali din România o cerere de înscriere, însoţită de următoarele documente traduse în limba română şi legalizate:
- dovada naţionalităţii solicitantului;
- copie de pe atestatul sau certificatul de calificare, obţinut într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, care dă dreptul persoanei de a practica activitatea de consultant fiscal în statul membru care l-a eliberat;
- documentul legal, eliberat în statul membru de origine sau de provenienţă, prin care se atestă că solicitantului nu i-a fost interzis dreptul de a practica profesia de consultant fiscal din cauza unei abateri profesionale grave sau infracţiuni;
- documentul legal, eliberat în statul membru de origine sau de provenienţă, care să ateste capacitatea deplină de exerciţiu a solicitantului;
- dovada plăţii taxei de evaluare, stabilită prin hotărâre a Consiliului Superior al Camerei Consultanţilor Fiscali din România.
Art. 8. - Sunt acceptate documentele care însoţesc cererea de înscriere, dacă acestea au fost eliberate cu cel mult 3 luni înainte de depunerea lor.
Art. 9. - Colectivul de autorizare verifică documentele care însoţesc cererea din punctul de vedere al formei şi conţinutului acestora. În cazul în care există dubii asupra documentelor depuse odată cu cererea de înscriere, Colectivul de autorizare se adresează autorităţii competente din statul membru respectiv pentru a confirma autenticitatea acestora.
Art. 10. - Colectivul de autorizare confirmă primirea dosarului, în termen de maximum o lună de la depunerea lui, şi îl informează pe candidat cu privire la lipsa oricărui document care necesită a fi depus.
Art. 11. - Susţinerea probei-interviu în faţa Comisiei de evaluare va avea loc în termen de maximum 3 luni de la data prezentării şi confirmării dosarului complet de către persoana interesată.
Art. 12. - Susţinerea interviului în faţa Comisiei de evaluare se face în limba română sau în limba engleză.
Art. 13. - Comisia de evaluare va verifica în prealabil dacă experienţa dobândită în calitate de consultant fiscal este de natură să acopere în tot sau în parte diferenţele existente între legislaţia fiscală românească şi cea a statului membru de origine în care a fost obţinută calitatea de consultant fiscal.
Art. 14. - (1) În situaţia în care în urma evaluării candidatului Comisia de evaluare constată diferenţe teoretice şi practice substanţiale între nivelul de formare profesională a candidatului şi cerinţele de competenţă profesională stabilite prin actele normative româneşti, aceasta va decide:
- solicitantul va trece o probă de aptitudini; sau
- solicitantul va urma un stagiu de adaptare.
(2) Proba de aptitudini constă într-o examinare a cunoştinţelor profesionale ale solicitantului, organizată de Camera Consultanţilor Fiscali în scopul aprecierii aptitudinilor solicitantului de a exercita profesia de consultant fiscal în România. În acest sens, Camera Consultanţilor Fiscali va întocmi o listă de discipline teoretice şi practice a căror cunoaştere este esenţială pentru exercitarea profesiei de consultant fiscal pe teritoriul României. Disciplinele de examen vor fi stabilite în fiecare caz, prin alegerea din listă a domeniilor pentru care candidatul nu are aptitudini, aşa cum se constată în urma interviului iniţial.
(3) În vederea susţinerii probei de aptitudini, Comisia de evaluare va comunica candidatului data, ora şi locul de desfăşurare a acesteia, în termen de 15 zile de la data deciziei privind susţinerea probei.
(4) Stagiul de adaptare constă în exercitarea profesiei de consultant fiscal sub supravegherea unui consultant fiscal din România, membru al Camerei Consultanţilor Fiscali. Perioada de desfăşurare a stagiului de adaptare este stabilită prin decizie a Comisiei de evaluare, în funcţie de rezultatul evaluării iniţiale.
(5) În vederea organizării stagiului de adaptare, Comisia de evaluare va comunica decizia sa motivată Direcţiei de monitorizare şi competenţă profesională a Camerei Consultanţilor Fiscali, care va lua măsurile care se impun în termen de 15 zile de la data primirii deciziei.
Art. 15. - Decizia Comisiei de evaluare va fi comunicată solicitantului la finalizarea interviului.
Art. 16. - Persoanele care beneficiază de recunoaşterea calităţii de consultant fiscal în România şi devin membri ai Camerei Consultanţilor Fiscali din România trebuie să aibă cunoştinţe minime de limba română, potrivit art. 301 din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu completările şi modificările ulterioare.
Art. 17. - Persoanele care beneficiază de recunoaşterea calităţii de consultant fiscal în România şi devin membri ai Camerei Consultanţilor Fiscali din România trebuie să facă dovada că sunt acoperiţi de o asigurare împotriva consecinţelor financiare ale responsabilităţii lor profesionale. 

                                                                                                             CAPITOLUL III
                                                             Reguli speciale aplicabile consultanţilor fiscali din statele membre
                                                                   ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European,
                                                                             în cazul prestării de servicii pe teritoriul României

Art. 18. - Activitatea de prestare de servicii prevăzută la art. 211 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se exercită în România prin asigurarea serviciilor de asistenţă fiscală pentru persoanele fizice şi juridice în faţa organelor fiscale sau în faţa autorităţilor jurisdicţionale, în condiţiile stabilite în statul membru de origine pentru consultanţii fiscali, fără a fi necesară înscrierea în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor comerciale de consultanţă fiscală.
Art. 19. - Consultantul fiscal care prestează servicii în România este obligat să dovedească autorităţilor române calitatea de consultant fiscal, dobândită într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European.
Art. 20. - Se consideră activitate de consultanţă fiscală desfăşurată sub forma prestării de servicii, în cazul în care prestatorul se deplasează în România în scopul exercitării profesiei temporar şi ocazional.
Art. 21. - Pentru exercitarea activităţii de consultant fiscal sub formă de prestări de servicii, consultantul fiscal trebuie să respecte condiţiile şi regulile de conduită profesională ale statului membru de origine, legislaţia românească privind exercitarea profesiei de consultant fiscal, precum şi deontologia profesională aplicabilă în domeniu.
Art. 22. - (1) Prestatorul de servicii în domeniul consultanţei fiscale, care se deplasează pentru prima dată în România pentru a furniza serviciile descrise la art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001, aprobată prin Legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia, în prealabil, de a informa în acest sens Camera Consultanţilor Fiscali din România printr-o declaraţie scrisă care să cuprindă:
- în cazul în care este înregistrat într-un registru comercial sau un alt registru public, denumirea registrului, numărul de înregistrare ori alte mijloace echivalente de identificare prevăzute de registrul respectiv;
- în cazul în care este membru al unei organizaţii profesionale similare în statul membru de stabilire, informaţii asupra organizaţiei profesionale al cărei membru este;
- informaţii asupra oricărei alte organizaţii profesionale la care este înregistrat prestatorul;
- titlul profesional sau, atunci când acesta nu există, titlul de calificare al prestatorului şi statul membru în care a fost obţinut;
- în cazul în care prestatorul este plătitor de TVA, codul de înregistrare atribuit în condiţiile art. 153 sau, după caz, art. 1531 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ori codul de înregistrare similar atribuit de autorităţile competente dintr-un alt stat membru;
- informaţii privind acoperirea asigurărilor sau alte mijloace de protecţie personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională.
(2) Declaraţia scrisă va fi însoţită de copia documentului care atestă calitatea de consultant fiscal.
(3) Prestatorul poate desfăşura activitatea de consultanţă fiscală pe teritoriul României, sub forma prestării de servicii, numai după confirmarea primirii declaraţiei scrise prevăzute la alin. (1).
(4) Camera Consultanţilor Fiscali din România are obligaţia confirmării primirii declaraţiei într-un termen de maximum 15 zile de la depunerea ei.
(5) Camera Consultanţilor Fiscali din România va ţine evidenţa declaraţiilor primite şi confirmate într-un registru special înfiinţat în acest scop.
Art. 23. - Camera Consultanţilor Fiscali din România poate solicita autorităţilor competente din statul membru de stabilire al prestatorului orice informaţii relevante cu privire la legalitatea stabilirii, buna conduită a prestatorului, precum şi informaţii cu privire la sancţiuni disciplinare sau penale cu caracter profesional. 

                                                                                                             CAPITOLUL IV 
                                                                                                            Dispoziţii finale

Art. 24. - Remunerarea membrilor Comisiei de evaluare şi a Colectivului de autorizare, precum şi cheltuielile de diurnă, transport şi cazare ale acestora se stabilesc şi se suportă de către Camera Consultanţilor Fiscali, potrivit competenţelor.
Art. 25. - Prevederile prezentului regulament nu se aplică în situaţia în care solicitanţii sunt membri ai unei organizaţii profesionale similare din statul de reşedinţă, cu care s-a încheiat o platformă comună, situaţie în care se vor aplica regulile stabilite prin platforma comună încheiată.
Art. 26. - Camera Consultanţilor Fiscali din România, parte în Sistemul informatic pentru piaţa internă (IMI), va asigura schimbul de informaţii privind sancţiunile disciplinare sau penale care au fost aplicate membrilor acesteia, persoane române sau străine, în exercitarea activităţii de consultant fiscal, precum şi a celor care au desfăşurat această activitate sub forma prestării de servicii.
Art. 27. - Centrul Naţional de Recunoaştere a Diplomelor şi Calificărilor este punct de contact pentru furnizarea de informaţii în domeniul recunoaşterii calificărilor profesionale şi pentru sprijinirea cetăţenilor în realizarea drepturilor conferite de legislaţia românească.
Art. 28. - Prevederile prezentului regulament se completează cu dispoziţiile Legii nr. 200/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

BEST PUBLISHING - 8 februarie 2008

-Hotararea nr. 26/2010 privind actele de sesizare a Curtii Constituionale
-Ordinul ANAF nr. 101/2008 - modificări şi completări
-Aprobarea modelului şi conţinutului formularului privind sumele rezultate din ajustarea TVA
-O.u.G nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
-O.u.G nr. 108/2010 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
-Modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii
-Stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat in plată
-Regulament privind mărcile şi indicaţiile geografice
-Modificarea si completarea proc. de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea certificatului de inmatriculare şi a plăcuţelor cu nr. de inmatriculare
-Aprobarea regulamentului de vanzare a masei lemnoase care se recolteaza anual din fondul forestier de proprietate publica a statului
-Aplicarea unor prevederi privind finantele publice locale
-Modificarea legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
-Modificarea legii nr. 248/205 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor romani in străinătate
-Aprobarea Normelor privind autorizarea firmelor de audit
-Aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevazute de O.u.G nr. 92/2003 privind CPF
-O.u.G nr. 94/2010 privind unele măsuri in domeniul asigurării unor categorii de persoane in sistemul public de pensii
-Aprobarea unor instrucţiuni privind declararea şi plata contribuţiilor individuale de asig. sociale de sănătate si de asig pt. şomaj
-Aprobarea reglementării tehnice - Regulamente privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri
-Norme metodologice privind acordarea de ajutoare pt incălzirea locuinţei, facilităţi pt. plata energiei termice - modificări şi completări
-Parteneriatul public - privat
-CPC, CPP şi L. insolv. - modificări şi completări (6 oct. 2010)
-Legea societăţilor comerciale - modificări şi completări (6 oct. 2010)
-Codul de procedură fiscală - modificări şi completări (1 oct. 2010)
-Codul fiscal - modificări şi completări (1 oct. 2010)
-Acordarea de ajutoare pentru incălzirea locuinţei - modificări şi completări
-Ocoalele silvice, Registrul naţional al adm. de păduri - modificări
-C.O.R. - modificări şi completări
-Declaraţii lunare pentru venituri de natură profesională
-Codul fiscal - modificări din 10 septembrie 2010
-Legea evaziunii fiscale - modificări şi completări
-Norme privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul
-Examen medical permis conducere - lista unităţilor
-Reabilitare termică - credite bancare cu garanţie guvernamentală
-Regimul construcţiilor - modificări si completări
-Constatarea contravenţiilor la Legea contabilitaţii
-Dispoziţii P.S.I. pt. spaţiile de comerţ
-Ordinul CNVM nr. 44/2009 - exercitarea anumitor drepturi ale actionarilor in cadrul adunarii generale ale SC
-OG nr. 10/2009 - continuarea studiilor la programe autorizate a studentilor de la ID sau FF
-Ordinul MCCPN nr. 2328/2009 - clasarea in lista monumentelor istorice...
-Ordinul CSA nr. 16/2009 - Norme privind autorizarea asigurarilor
-Ordinul CSA nr. 15/2009 - Norme privind dreptul de stabilire si libertatea ...
-Ordinul CSA nr. 14/2009 - Norme privind activitatea de asigurare/reasigurare ...
-Amanarea la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a crizei ...
-Amanarea la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen
-Sistemul de raportare contabila
-Depunerea declaratiilor fiscale pe cale electronica ...- modificari
-Procedura de verificare si omologare a sistemelor informatice destinate emiterii facturilor...
-Norme privind regimul juridic al activitatii electronice notariale
-Procedura insolventei - modificari si completari
-Declaraţia 100 şi Declaraţia 102 - modificări şi completări
-Piaţa cerealelor şi a produselor procesate din cereale - măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale
-Amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen
-Legea finanţelor publice locale - modificări şi completări
-Administraţie publică - noi reglementări
-Atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii - modificari si completari
-Programul de innoire a parcului auto - modificari
-Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu
-Norme Cod fiscal - modificare
-O.u.G. nr. 46/2009 privind imbunatarirea procedurilor fiscale si diminuarea evaziunii fiscale
-Norme Cod fiscal - modificari si completari
-O.u.G. nr. 34/2009 - rectificarea bugetara pe 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale
-Masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar
-Masuri de protectie sociala
-Accelerarea procedurilor de licitatie restransa si negociere cu publicare prealabila a unui anunt de participare
-Achizitii publice - modificari
-Cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte
-Acordarea tichetelor de vacanta
-Ordinul MAI nr. 1/2009 privind abrogarea Ordinului MAI nr. 820/2005
-Asociatii si fundatii - modificare
-Norme Cod fiscal - modificari si completari
-Programul de pregatire profesionala continua a consultantilor fiscali
-Circulatia pe drumurile publice - completari
-CAEN Rev. 2 - modificari
-Norma tehnica BNR privind cecul - modificari
-Norma tehnica BNR privind cambia si biletul la ordin - modificari
-Adeverinta de venit si cererea de eliberare a unei adeverinte de venit
-Pensia sociala minima garantata
-Tichetele de vacanta
-Ordinul MMFES nr. 589/2008
-Taxa de poluare - modificari
-Inregistrarea si identificarea operatorilor economici
-Valoarea nominala indexata a unui tichet de masă pentru semestrul I 2009
-Consultant fiscal - examen sesiunea martie 2009
-Sustinerea familiei in vederea cresterii copilului
-Determinarea onorariilor, indemnizatiilor, compensatiilor cuvenite contabililor
-Regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv
-Modificarea si completarea unor norme si instructiuni aprobate prin ordine ale ministrului finantelor publice
-Modificarea registrelor si formularelor financiar-contabile...
-Legea privind auditul de siguranta rutiera
-Decizia Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008
-Lista statelor pentru care este necesara procedura invitatiei la acordarea vizelor ...
-Legea farmaciei
-Sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
-Ghidul de finantare a Programului de inlocuire sau completare a sistemelor clasice de incalzire
-Asigurarea obligatorie a locuintelor
-Circulatia pe drumurile publice - modificari
-Calendarul miscarii personalului didactic din invatamantul preuniversitar 2009-2010
-Modificarea O.u.G. privind alocatia familiala
-Modificarea O.u.G. privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului
-Modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pt reconstituirea dreptului de proprietate...
-Legea pensiilor - modificari si completari octombrie 2008
-Codul de procedura administrativa - teze prealabile
-Modificarea Legii nr. 1/2000 - reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere
-Protejarea exploatatiilor agricole
-Modificarea legii privind acordarea de indemnizatii si sporuri invalizilor, veteranilor si vaduvelor de razboi
-Codul muncii - modificari octombrie 2008
-Modificarea si completarea unor acte din domeniul protectiei sociale
-Accesul solicitantilor de azil pe piata fortei de munca
-Ajutorul public judiciar in materie civila - modificari si completari
-Taxe pentru serviciile consulare
-Ghidul privind adaptarea la efectele schimbarilor climatice - GASC
-Codul fiscal - modificari si completari octombrie 2008
-Legea somajului - modificari si completari
-Contractul colectiv de munca - decizie de neconstitutionalitate
-Codul comercial - decizie de neconstitutionalitate
-Codul penal - Teze prealabile
-Indexarea unor indemnizatii acordate in baza unor legi speciale
-CSA - Intocmirea si eliberarea documentului de introducere in reparatie a vehiculelor
-Program de formare specializata pt ocuparea functiilor corespunzatoare inaltilor functionari publici 2008-2009
-Norme privind formarea profesionala a functionarilor publici.
-Regulamentul proprietatii imobiliare in M. Ap.
-Legea locuintelor - norme de aplicare - modificari si completari
-Transporturile rutiere - modificari si completari septembrie 2008
-Taxa de poluare pentru autovehicule - modificari si completari septembrie 2008
-Norma BNR nr. 10/2008
-Norma BNR nr. 11/2008
-O.u.G. nr. 119/2007 - modificari si completari
-Legea pensiilor - norme de aplicare - modificari septembrie 2008
-Legea pensiilor - completari septembrie 2008
-Cesiunea creantelor fiscale administrate de ANAF
-Restituirea sumelor pentru motorina livrata cu acciza redusa
-Consultant fiscal - examen octombrie 2008
-Autorizarea pentru ajustarea valorii in vama
-M.Ap. - studii de perfectionare a pregatirii profesionale
-M. Ap. - prestari servicii pentru persoane juridice si persoane fizice
-Registrul agricol
-Functionari publici - concurs pentru ocupare functii publice de conducere
-Regimul armelor si munitiilor - modificari si completari august 2008
-BNR - Abrogari
-I.S.C. - regulament de organizare si functionare
-Ordinul MIRA nr. 577/2008 privind programul de lucru al politistilor
-Regulamentul concursului de ocupare a locurilor vacante din sistemul de probatiune
-RNTR 1 - modificari si completari
-Repartizarea biletelor de tratament balnear catre casele teritoriale de pensii
-Norme si criterii de atestare a statiunilor turistice
-Formulare pentru colectarea creantelor fiscale
-Executarea silita a institutiilor publice
-Selectie lectori romani pentru universitati din strainatate
-Regimul armelor si munitiilor - modificari si completari iulie 2008
-Legea cadastrului si publicitatii imobiliare - dispozitii neconstitutionale
-Cabinete medicale - privatizarea spatiilor
-Taxa de poluare pentru autovehicule - procedura
-HG nr. 682/2008 - Intelegere intre MMFES/MSP Romania si MMIS Norvegia
-Sistemul de raportare contabila la 30 iunie 2008 a operatorilor economici
-Auditul statutar al situatiilor financiare anuale/anuale consolidate
-Nivelul accizei minime pentru tigarete
-Transporturile rutiere - modificari si completari iunie 2008
-Legea pensiilor - modificari si completari iunie 2008
-Regulamentul de organizare si functionare a Corpului Expertilor Contabili si Contabili Autorizati - modificari si completari
-Ordinul ANOFM nr. 271/2008
-Masuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici
-Conditiile de comercializare cu amanuntul a vinului de masa in vrac
-Codul fiscal - modificarea structurei accizei totale
-Regulamentul privind auditul de calitate in domeniul serviciilor contabile
-Stimularea investitiilor
-Drepturile persoanelor cu handicap - modificari si completari iunie 2008
-Cuantumul primei de stabilitate pentru personalul din sistemul sanitar
-TVA - noi reglementari
-Comisia fiscala centrala - constituire si atributii
-PFA - Intrep. ind....- inregistrare in registrul comertului
-Legea locuintei - modificari si completari
-Selectie si pregatire rezidentiat cu timp partial
-Hotararea BEC nr. 47/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Hotararea BEC nr. 44/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Hotararea BEC nr. 43/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Noua forma a taxei de prima inmatriculare
-Persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale
-Ajutorul public judiciar in materie civila
-Hotararea BEC nr. 38/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Hotararea BEC nr. 37/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Hotararea BEC nr. 36/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Clauze contractuale abuzive
-Contribuabili inactivi - reglementari TVA
-Hotararea BEC 20/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Hotararea BEC nr. 28/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Hotararea BEC nr. 29/2008 - Adiministratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Legea contabilitatii - modificari si completari aprilie 2008
-Acte din domeniul justitiei - modificari si completari
-Legea cambiei si biletului la ordin - modificari si completari aprilie 2008
-Legea cecului - modificari si completari aprilie 2008
-CNAS - corpul de control
-Profesia de geodez - organizare si exercitare - modificari
-Cod de procedura fiscala - Decizia ICCJ nr. 61/2007
-Depunerea declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta
-Transportul in regim de taxi si de inchiriere - modificari si completari
-CAEN Rev 2 - acordarea de facilitati pentru actualizarea obiectului de activitate
-Pregatire profesionala consultanti fiscali - agreare societati organizatoare
-Regimul armelor si munitiilor - Modificari si completari martie 2008
-Contabil autorizat/expert contabil - H.G. nr. 227/2008
-Asociatia de proprietari - Decizia CC nr. 40/2008
-Cod de procedura fiscala - modificari si completari martie 2008
-Declaratie somaj - modificari si completari
-Impozit pe venit - declaratii fiscale
-Legea pensiilor - norme de aplicare - modificari - forma finala
-Persoane abilitate pentru verificarea respectarii disciplinei contractuale
-Consultant fiscal - Examen martie 2008
-Audit financiar - Test pentru accesul la stagiu
-Invitatie pentru acordarea vizei - Lista statelor
-Contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale
-Autotizatii de munca pentru straini 2008
-Pensiile militare de stat - modificari februarie 2008
-Legea somajului - Norme de aplicare - modificarea bazei de impozitare
-Legea pensiilor - Norme de aplicare - modificarea bazei de impozitare
-Regimurile vamale economice - modificari si completari februarie 2008
-CAS - Alte reglementari privind procedura de restituire
-Model declaratie speciala pentru inregistrare fiscala si plata a contributiilor sociale
-Progaramul de pregatire profesionala continua a consultantilor fiscali
-Carte de munca - preluarea datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare la sistemul public de pensii - anterior 1 aprilie 2001
-Normele privind pregatirea profesionala continua a consultantilor fiscali
-Regulament pentru autorizarea consultantilor fiscali persoane straine
-Regulamentul de organizare si functionare a Garzii Financiare
-Legea nr. 15-2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinte
-Ordinul nr. 2720/2007 - regimurile de securitate sociala...
-Ordinul nr. 38/2008 pentru modificarea procedurilor simplificate de vamuire
-Taxi - atestare profesionala
-Legea Dragomir
-Zootehnie - sprijin financiar 2008
-Venit minim garantat si alocatie nou-nascuti - 1 ianuarie 2008
-Cuantum prestatii sociale - 1 ianuarie 2008
-Alocatie lunara de plasament - 1 ianuarie 2008
-Alocatie complementara si alocatie familie monoparentala - 1 ianuarie 2008
-Organizarea activitatii de expertiza contabila si a contabililor autorizati
-Bugetul asigurarilor sociale de stat pe anul 2008
-Noul cod de procedura civila - teze prealabile
-Codul penal - completari decembrie 2007
-Inspectie fiscala - delegarea competentei
-IMM - modificari si completari
-Consultanta fiscala - modificari si complatari
-Reglementari financiare pentru activitatea sportiva
-CAS, somaj, fond garantare si fond accidente - modificari si completari pentru 2008
-Judecatori si procurori - evaluarea activitatii profesionale
-Terenuri - evaluarea gradului de poluare
-Judecatori si procurori stagiari - examen de capacitate
-Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat romanilor de pretutindeni
-CASS - Restituirea sumelor - alte reglementari
-Achizitii publice si concesiuni - verificarea procedurilor - modificari si completari
-Veteranii de razboi, invalizii si vaduvele de razboi - modificari si completari
-Case nationalizate - accelerarea despagubirilor
-Examen pentru consultant fiscal
-Executare creante contractuale
-Restituire TVA extracomunitari
-CAS - Procedura restituire sume
-Ordinul 2436/2007 privind sesiunea speciala a testelor nationale
-CODUL FISCAL - MODIFICARI SI COMPLETARI PENTRU 2008
-Modificarea si completarea unor acte normative în domeniul justitiei
-Persoane fizice - Raport de inspectie fiscala
-CASS - Procedura restituire sume
-Modificari si completari pentru autorizarea regimurilor vamale economice
-Concedii medicale - modificari si completari
-Ordinul M.E.F. nr. 577/2007 pentru abrogarea art. 3 din Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2217/2006 privind oragnizarea evidentei in scopul taxei pe valuarea adaugata
-Hotararea Guvernului nr. 80/2007 privind aprobarea Codului etic national al profesionistilor contabili
-O.U.G. nr. 53/2007 pentru modificarea si completarea O.G. nr. 71/2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala
-O.U.G. nr. 77/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum si modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
-Hotararea Consiliului Superior al Corpului Expertilor Contabili nr. 79/2007 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind efectuarea stagiului si examenului de aptitudini in vederea accesul
-Hotararea Guvernului nr. 645/2007 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.328/2001 privind clasificarea structurilor de primire turistice
-Hotararea Guvernului nr. 595/2007 privind functionarea si atributiile Comitetului pentru finante locale
-O.U.G nr. 72/2007 privind unele masuri derogatorii de la O.U.G. nr. 34/2007 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de c
-Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale si a altor acte normative incidente
-Ordinul M.E.F. nr. 447/2007 pentru aprobarea Procedurii privind declararea starii de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice, conform prevederilor art. 172 din Ordonanta Guvernului
-Hotararea Camerei Auditorilor din Romania nr. 88/2007 pentru aprobarea normelor de audit intern
-O.U.G nr. 76/2007 privind procedura de inregistrare fiscala si de plata a contributiilor sociale
-Legea nr. 146/2007 privind despagubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C - S.A. in vederea achizitionarii de autoturisme Dacia
-Hotararea Guvernului nr. 557/2007 - completari privind securitatea si sanatatea la locul de munca
-Noul cod rutier - modificari si completari
-O.U.G. 74/2007 - asigurarea locuintelor pentru chiriasii evacuati din casele nationalizate
-Institutiile si companiile de spectacole sau concerte si desfasurarea activitatii de impresariat artistic
-Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv
-Ordinul M.E.F. nr. 498/2007 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila la 30 iunie 2007 a operatorilor economici
-Masuri financiar-fiscale in domeniul social si al locuintelor de serviciu
-Modificari aduse Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul
-Masuri financiar-fiscale din domeniul protectiei sociale
-Innoirea parcului auto 2007
-Norme Cod fiscal - Modificarile din 2 martie 2007
-Trecerea de la categoria profesionala contabil autorizat cu studii superioare la categoria profesionala expert contabil
-Modificarile aduse Codului muncii prin O.U.G. nr. 55/2006
-Decizia nr. 3/2006 a Comisiei Fiscale Centrale
-Modificarile si completarile CODULUI FISCAL pentru 2007
-Hotararea Guvernului nr. 945/2006 pentru aprobarea normelor privind determinarea valorii in vama pentru bunurile apartinand calatorilor si altor persoane fizice
-Decizia nr. 2/2006 a Comisiei Fiscale Centrale
-Noul Cod Rutier - 2006