Editura Bestpublishing

 


Registrul agricol




Ordonanţa Guvernului nr. 28/2008
privind registrul agricol


Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 628 din 29 august 2008


În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. III.10 din Legea nr. 142/2008 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

                                                                                                                   CAPITOLUL I 
                                                                                                               Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) În scopul asigurării unei evidenţe unitare cu privire la categoriile de folosinţă a terenurilor, a mijloacelor de producţie agricolă şi a efectivelor de animale care contribuie la dezvoltarea agriculturii şi buna utilizare a resurselor locale, autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor organizează întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol, pe suport hârtie şi în format electronic, conform formularelor registrului agricol aprobate prin hotărâre a Guvernului, pe unităţi administrativ-teritoriale şi pe localităţi componente ale acestora.
(2) Prin localităţi componente, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege:
a) satele componente ale comunelor, inclusiv satele reşedinţă de comună;
b) satele aparţinând oraşelor şi municipiilor;
c) localităţile componente ale oraşelor şi municipiilor.
(3) La nivelul municipiului Bucureşti registrul agricol se organizează pe sectoare, responsabilitatea în acest sens revenind autorităţilor administraţiei publice locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Art. 2. - În înţelesul prezentei ordonanţe, prin animale se înţelege următoarele specii: bovine, porcine, ovine, caprine, cabaline, măgari, catâri, iepuri de casă, animale de blană, păsări, familii de albine, precum şi altele ce fac obiectul înscrierii în registrul agricol.
Art. 3. - (1) Registrul agricol constituie documentul oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei şi la societăţile/asociaţiile agricole, precum şi la orice alte persoane fizice şi/sau juridice care au teren în proprietate/folosinţă şi/sau animale, şi anume:
a) capul gospodăriei şi membrii acesteia, după caz; reprezentantul legal al societăţii/asociaţiei agricole sau al persoanei juridice care are teren în proprietate/folosinţă;
b) terenurile pe care le deţin în proprietate sau folosinţă, pe categorii de folosinţă, suprafeţe cultivate cu principalele culturi şi numărul de pomi, pe specii. Pentru terenurile înscrise în cartea funciară se va menţiona numărul cadastral sau topografic şi numărul de carte funciară, după caz;
c) efectivele de animale, pe specii şi categorii, existente la începutul fiecărui an; evoluţia anuală a efectivelor de bovine, porcine, ovine, caprine, cabaline, măgari, catâri, iepuri de casă, animale de blană, păsări, familii de albine şi altele ce fac obiectul înregistrării în registrul agricol;
d) clădirile utilizate ca locuinţă şi celelalte construcţii-anexe;
e) mijloacele de transport cu tracţiune animală;
f) mijloacele de transport cu tracţiune mecanică, respectiv: tractoarele, autovehicule pentru transportat mărfuri, maşinile şi utilajele pentru agricultură;
g) orice instalaţii pentru agricultură.
(2) Fiecare proprietate situată în intravilanul localităţilor se identifică, potrivit nomenclaturii stradale, prin adresa acesteia, individualizată prin denumirea proprie a străzii şi a numărului poştal atribuit.
(3) În cazul blocurilor de locuinţe, precum şi în cel al clădirilor alipite situate în cadrul aceleiaşi curţi-lot de teren, care au un sistem constructiv şi arhitectonic unitar şi în care sunt situate mai multe apartamente, datele despre domiciliu/reşedinţă/sediu cuprind strada, numărul, blocul, scara, etajul, apartamentul.
(4) Fiecare proprietate situată în extravilanul localităţilor, atât în cazul clădirilor, cât şi în cel al terenurilor, cu sau fără construcţii, se identifică prin denumirea parcelei, numărul topografic al parcelei/tarlalei/solei, acolo unde este posibil, sau prin denumirea locului, potrivit toponimiei/denumirii specifice zonei respective, astfel cum este cunoscută de localnici.
(5) Terenurile, cu sau fără construcţii, situate în intravilanul localităţilor sau în extravilan, care sunt înscrise în cartea funciară, se identifică prin numărul cadastral sau topografic şi numărul de carte funciară, după caz, potrivit prevederilor Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată.
Art. 4. - Pe baza datelor cuprinse în registrul agricol, pe gospodării ale populaţiei, se organizează evidenţa centralizată pe fiecare comună, oraş, municipiu şi sector al municipiului Bucureşti privind:
a) numărul de gospodării ale populaţiei, de clădiri utilizate ca locuinţă şi construcţii-anexe, de mijloace de transport cu tracţiune mecanică şi/sau animală, precum şi de utilaje şi instalaţii pentru agricultură;
b) modul de folosinţă a terenurilor, suprafeţele cultivate cu principalele culturi; numărul de pomi fructiferi, pe specii;
c) efectivele de animale, pe specii şi categorii, la începutul fiecărui an, precum şi evoluţia anuală a acestor efective.
Art. 5. - (1) Se consideră gospodărie, în sensul prezentei ordonanţe, totalitatea membrilor de familie, rudelor sau a altor persoane care locuiesc şi gospodăresc împreună, având buget comun, şi care, după caz, lucrează împreună terenul sau întreţin animalele, consumă şi valorifică în mod comun produsele agricole obţinute.
(2) În registrul agricol se înscriu gospodăriile populaţiei, cu tot terenul în proprietate şi cel pe care îl utilizează în arendă, în parte, în asociere sau sub alte forme, după caz, clădirile utilizate ca locuinţă şi construcţiile-anexe şi animalele pe care le deţin pe raza unei localităţi, indiferent de domiciliul proprietarului.
(3) La comune se înscriu în registrul agricol toate gospodăriile populaţiei, chiar dacă nu deţin terenuri agricole şi silvice, animale sau clădiri utilizate ca locuinţă şi construcţii-anexe. De asemenea, toate gospodăriile populaţiei din localităţi care aparţin din punct de vedere administrativ de oraşe, municipii ori de sectoare ale municipiului Bucureşti, stabilite potrivit legii, se înscriu în registrul agricol deţinut de aceste unităţi administrativ-teritoriale, respectiv subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti.
(4) La oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti se înscriu în registrul agricol numai gospodăriile care deţin terenuri agricole şi silvice, precum şi acelea care deţin animale pe raza lor administrativ-teritorială.
(5) Persoanele care nu au domiciliul în localitate, inclusiv persoanele cu domiciliul în altă ţară, dar care au pe raza localităţii terenuri, animale sau clădiri utilizate ca locuinţă şi construcţii-anexe vor fi înscrise în registrul agricol după gospodăriile persoanelor care au domiciliul în localitate şi după ce s-au lăsat file libere pentru gospodăriile care se vor forma ulterior datei întocmirii registrului.
(6) Cu privire la situaţia juridică a terenului, se vor lăsa file libere pentru înscrierea modificărilor care intervin pe parcursul unui an ulterior datei întocmirii registrului agricol, ca efect al dobândirii/transmiterii dreptului de proprietate/folosinţă ori al schimbării categoriei de folosinţă. Pentru imobilele intabulate, actualizarea situaţiei juridice se va face în baza extrasului de carte funciară de informare eliberat părţilor după înscrierea în cartea funciară a actelor în cauză. 

                                                                                                                   CAPITOLUL II
                                                                Organizarea, completarea, controlul şi centralizarea datelor din 
                                                                                                                 registrul agricol

Art. 6. - (1) Primarii comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti iau măsuri pentru întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol, pe suport hârtie şi în format electronic, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe, pentru asigurarea împotriva degradării, distrugerii sau sustragerii acestuia, precum şi pentru furnizarea datelor din registru, cu respectarea prevederilor legale.
(2) Registrul agricol pe suport hârtie, având caracterul unui document oficial care constituie o sursă importantă de informaţii, va fi numerotat, parafat, sigilat, paginile sunt legate corespunzător, evitându-se desprinderea filelor datorită utilizării îndelungate a registrului agricol, şi va fi înregistrat în registrul de intrare-ieşire de la nivelul autorităţii executive a administraţiei publice locale respective.
(3) Registrul agricol gestionat în format electronic conform formularelor registrului agricol aprobate prin hotărâre a Guvernului se ţine în baza unui program informatic contractat de fiecare unitate administrativ-teritorială, cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice.
(4) Registrul agricol, atât cel pe suport hârtie, cât şi cel în format electronic, se deschide pe o perioadă de 5 ani, realizându-se în mod obligatoriu corespondenţa la nivelul aceleiaşi autorităţi a administraţiei publice locale atât cu poziţia din registrul agricol pentru perioada anterioară, cât şi cu numărul din rolul nominal unic ce îl priveşte pe contribuabilul respectiv. În situaţia în care în perioada anterioară gospodăria în cauză nu a avut deschisă poziţie în registrul agricol, se face menţiunea "poziţie nouă".
(5) Orice entitate ce face obiectul înscrierii în registrul agricol are obligatoriu menţiunea privind codul de identificare fiscală, atribuit potrivit legii.
(6) Registrul agricol constituie:
a) sursă de date pentru înfăptuirea pe plan local a unor politici în domeniile: fiscal, agrar, al protecţiei sociale, edilitar-urbanistic, sanitar, şcolar şi altele asemenea;
b) bază de date pentru satisfacerea unor solicitări ale cetăţenilor, cum ar fi: eliberarea documentelor doveditoare privind proprietatea asupra animalelor şi păsărilor, în vederea vânzării în târguri şi oboare, privind calitatea de producător agricol, în vederea vânzării produselor la piaţă, privind starea materială pentru situaţii de protecţie socială, pentru obţinerea unor drepturi materiale şi/sau băneşti şi altele asemenea;
c) sursă administrativă de date pentru sistemul informaţional statistic, pentru pregătirea şi organizarea recensămintelor, pentru organizarea unui sistem de anchete prin sondaj şi altele asemenea.
(7) Furnizarea datelor cu caracter personal în cazul persoanelor fizice care fac obiectul înregistrării în registrul agricol se asigură prin grija serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, la cererea primarilor, în scopul exercitării atribuţiilor legale, fără plata vreunei taxe sau a vreunui tarif, organizarea registrului agricol având caracterul unei acţiuni de interes public.
Art. 7. - (1) Prefecţii şi împuterniciţii acestora sunt responsabili de respectarea prevederilor legale cu privire la întocmirea şi ţinerea evidenţei registrului agricol, iar primarii şi secretarii comunelor, ai oraşelor, ai municipiului sau ai sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, sunt responsabili cu privire la înscrierea corectă a datelor înscrise în acestea.
(2) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Institutul Naţional de Statistică asigură, prin acţiuni comune, elaborarea actelor normative pentru îndrumarea şi controlul lucrărilor privind întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol. De asemenea, pot participa, la solicitarea instituţiei prefectului, la acţiuni comune de îndrumare şi control privind întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol, persoane desemnate de către conducerea acestor instituţii publice.
(3) Instituţiile publice prevăzute la alin. (2) elaborează norme tehnice privind completarea registrului agricol, aprobate prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor respective.
(4) Instituţia prefectului, prin prefect şi împuterniciţii acestuia, efectuează şi răspunde de controlul lucrărilor privind întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol şi de realitatea datelor înscrise în acesta, constată contravenţiile şi aplică amenzile personalului cu atribuţii în gestionarea registrului agricol, conform prevederilor prezentei ordonanţe.
Art. 8. - (1) Înscrierea datelor în registrul agricol în a cărui rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul capul gospodăriei se face pe baza declaraţiei date pe propria răspundere de capul gospodăriei sau, în lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodăriei care dispune de capacitate deplină de exerciţiu. Pentru persoanele juridice datele se înscriu în registrul agricol pe baza declaraţiilor date de reprezentantul legal respectiv, însoţite de documente.
(2) Persoanele care nu au domiciliul în localitate au obligaţia să trimită declaraţia prevăzută la alin. (1) prin poştă, cu confirmare de primire, pe cheltuiala lor, sau vor putea face declaraţii prin procură.
(3) În cazul indiviziunii, oricare dintre coindivizari va putea da declaraţia în condiţiile alin. (1) sau, după caz, ale alin. (2).
Art. 9. - (1) Înscrierea datelor în registrul agricol se face la comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti de către persoanele cărora le revin, prin dispoziţie a primarului respectiv, sarcina completării, ţinerii la zi a registrului agricol atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, precum şi a centralizării datelor.
(2) Secretarul comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, coordonează, verifică şi răspunde de modul de completare şi ţinere la zi a registrului agricol.
(3) Orice modificare a datelor înscrise în registrul agricol se face numai cu acordul scris al secretarului comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, după caz.
Art. 10. - (1) La completarea registrului agricol cu datele privind efectivele de animale va participa un medic veterinar împuternicit de circumscripţia sanitar-veterinară şi/sau un zootehnist de la centrele agricole comunale.
(2) În prezenţa celor care fac declaraţia privind patrimoniul agricol, persoanele desemnate la alin. (1) vor verifica, prin confruntarea cu evidenţa tehnico-operativă de care dispun, exactitatea datelor înscrise în registrul agricol şi răspund împreună cu secretarul comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, şi cu persoana însărcinată cu completarea registrului agricol de realitatea datelor înregistrate.
(3) La înscrierea şi centralizarea datelor privind categoria de folosinţă a terenului participă şi o persoană din structura funcţională a serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură, constituite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură, aprobată cu modificări prin Legea nr. 39/2002, iar veridicitatea datelor se poate stabili şi prin verificări încrucişate pe baza evidenţelor existente în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin consultarea specialiştilor din cadrul compartimentelor de specialitate ale acesteia.
(4) Armonizarea datelor din registrul agricol cu cele din evidenţa oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară judeţean sau al municipiului Bucureşti se va face conform unei proceduri stabilite la nivel naţional prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
Art. 11. - (1) Perioadele la care persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare datele pentru înscrierea în registrul agricol sunt următoarele:
a) 5-20 ianuarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate şi cel pe care îl utilizează, clădirile utilizate ca locuinţă, construcţiile-anexe şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică, maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi, a morţii sau sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri;
b) 1-15 mai, pentru datele privind modul de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respectiv;
c) persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date pentru a fi înscrise în registrul agricol şi în afara acestor intervale de timp, în cazul în care au intervenit modificări în patrimoniul agricol, în termen de 30 de zile de la apariţia modificării.
(2) În cazul în care persoanele fizice sau cele juridice nu fac declaraţiile la termenele prevăzute la alin. (1), se consideră că nu au intervenit niciun fel de modificări, fapt pentru care în registrul agricol se reportează din oficiu datele din anul precedent, cu menţiunea corespunzătoare la rubrica "semnătura declarantului".
Art. 12. - Centralizarea datelor pe comună, oraş, municipiu şi sector al municipiului Bucureşti se va face în următoarele perioade:
a) până la 30 ianuarie, pentru datele privind evoluţia efectivelor de animale pe întregul an precedent;
b) până la 15 februarie, pentru datele privind construcţiile noi (clădiri utilizate ca locuinţă şi construcţiile-anexe), mijloacele de transport, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură;
c) până la 15 iunie, pentru datele privind modul de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate şi numărul pomilor pentru anul agricol respectiv.
Art. 13. - (1) Concomitent cu înscrierea datelor în registrul agricol se colectează informaţii prin sondaj de la gospodării cu privire la producţia vegetală, animală, precum şi cu privire la producţia apicolă şi efectivul de familii de albine.
(2) Metodologia sondajului va fi reglementată prin normele tehnice privind completarea registrului agricol, care se vor aproba prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor publice prevăzute la art. 7 alin. (2), în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
(3) Pe baza acestor informaţii şi a altor date furnizate de organele tehnice agricole se determină, pe comună, oraş, municipiu şi sector al municipiului Bucureşti, producţia vegetală, animală, precum şi producţia apicolă şi efectivul de familii de albine din gospodăriile populaţiei.
Art. 14. - Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să declare, în termenele prevăzute la art. 11, date corecte şi complete, în vederea înscrierii acestora în registrul agricol.
Art. 15. - Obligaţiile cu privire la registrul agricol vor fi aduse la cunoştinţa cetăţenilor prin grija secretarului comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, după caz. 

                                                                                                                   CAPITOLUL III 
                                                                                              Raportarea datelor din registrul agricol

Art. 16. - (1) Datele centralizate pe comune, oraşe, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti se comunică de către secretarii comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor sau ai sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, direcţiilor teritoriale de statistică, la termenele prevăzute în normele tehnice de completare a registrului agricol, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, conform formularelor elaborate de Institutul Naţional de Statistică, după caz.
(2) Comunicarea datelor centralizate se face sub semnătura primarului şi a secretarului comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, după caz.
(3) Datele primare înscrise în registrele agricole ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti se transmit în format electronic la direcţiile teritoriale de statistică, la termenele prevăzute în normele tehnice.
Art. 17. - Direcţiile teritoriale de statistică, în colaborare cu direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală, verifică şi centralizează pe judeţe şi, respectiv, pe municipiul Bucureşti datele primite şi le transmit Institutului Naţional de Statistică şi prefecţilor, la termenele stabilite în sistemul informaţional statistic. 

                                                                                                                   CAPITOLUL IV 
                                                                                                                  Dispoziţii finale

Art. 18. - Registrul agricol se elaborează pentru o perioadă de 5 ani, datele completându-se anual potrivit formularelor aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Art. 19. - Încălcarea prevederilor cuprinse în prezenta ordonanţă atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.
Art. 20. - (1) Declararea de date neconforme cu realitatea, refuzul de declarare, degradarea, distrugerea sau sustragerea integrală sau parţială a datelor din registrul agricol, refuzul de a prezenta primarului, prefectului şi persoanelor împuternicite de aceştia documentele şi evidenţele necesare în vederea verificării realităţii datelor, nedeclararea la termenele stabilite şi în forma solicitată a datelor care fac obiectul registrului agricol, precum şi neîndeplinirea de către personalul din aparatul de specialitate al primarului cu atribuţii în domeniu a obligaţiilor ce decurg din prezenta ordonanţă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei în cazul persoanelor fizice, iar în cazul persoanelor juridice, cu amendă de la 300 lei la 1.500 lei.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către:
a) primar sau persoanele împuternicite de acesta, în cazul persoanelor fizice/juridice obligate să declare date şi informaţii;
b) prefect sau persoanele împuternicite de prefect, în cazul personalului din aparatul de specialitate al primarului cu atribuţii în domeniul completării registrului agricol.
Art. 21. - Sumele provenite din aplicarea amenzilor prevăzute la art. 20 se fac venit la bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz.
Art. 22. - Prevederile art. 20 referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 23. - Cheltuielile privind tipărirea şi difuzarea registrelor agricole se vor suporta din bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz.
Art. 24. - Legislaţia subsecventă Ordonanţei Guvernului nr. 1/1992 privind registrul agricol rămâne în vigoare până la elaborarea legislaţiei în condiţiile prezentei ordonanţe.
Art. 25. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 1/1992 privind registrul agricol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 7 aprilie 1992.

BEST PUBLISHING - 4 septembrie 2008

-Hotararea nr. 26/2010 privind actele de sesizare a Curtii Constituionale
-Ordinul ANAF nr. 101/2008 - modificări şi completări
-Aprobarea modelului şi conţinutului formularului privind sumele rezultate din ajustarea TVA
-O.u.G nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
-O.u.G nr. 108/2010 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
-Modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii
-Stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat in plată
-Regulament privind mărcile şi indicaţiile geografice
-Modificarea si completarea proc. de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea certificatului de inmatriculare şi a plăcuţelor cu nr. de inmatriculare
-Aprobarea regulamentului de vanzare a masei lemnoase care se recolteaza anual din fondul forestier de proprietate publica a statului
-Aplicarea unor prevederi privind finantele publice locale
-Modificarea legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
-Modificarea legii nr. 248/205 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor romani in străinătate
-Aprobarea Normelor privind autorizarea firmelor de audit
-Aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevazute de O.u.G nr. 92/2003 privind CPF
-O.u.G nr. 94/2010 privind unele măsuri in domeniul asigurării unor categorii de persoane in sistemul public de pensii
-Aprobarea unor instrucţiuni privind declararea şi plata contribuţiilor individuale de asig. sociale de sănătate si de asig pt. şomaj
-Aprobarea reglementării tehnice - Regulamente privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri
-Norme metodologice privind acordarea de ajutoare pt incălzirea locuinţei, facilităţi pt. plata energiei termice - modificări şi completări
-Parteneriatul public - privat
-CPC, CPP şi L. insolv. - modificări şi completări (6 oct. 2010)
-Legea societăţilor comerciale - modificări şi completări (6 oct. 2010)
-Codul de procedură fiscală - modificări şi completări (1 oct. 2010)
-Codul fiscal - modificări şi completări (1 oct. 2010)
-Acordarea de ajutoare pentru incălzirea locuinţei - modificări şi completări
-Ocoalele silvice, Registrul naţional al adm. de păduri - modificări
-C.O.R. - modificări şi completări
-Declaraţii lunare pentru venituri de natură profesională
-Codul fiscal - modificări din 10 septembrie 2010
-Legea evaziunii fiscale - modificări şi completări
-Norme privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul
-Examen medical permis conducere - lista unităţilor
-Reabilitare termică - credite bancare cu garanţie guvernamentală
-Regimul construcţiilor - modificări si completări
-Constatarea contravenţiilor la Legea contabilitaţii
-Dispoziţii P.S.I. pt. spaţiile de comerţ
-Ordinul CNVM nr. 44/2009 - exercitarea anumitor drepturi ale actionarilor in cadrul adunarii generale ale SC
-OG nr. 10/2009 - continuarea studiilor la programe autorizate a studentilor de la ID sau FF
-Ordinul MCCPN nr. 2328/2009 - clasarea in lista monumentelor istorice...
-Ordinul CSA nr. 16/2009 - Norme privind autorizarea asigurarilor
-Ordinul CSA nr. 15/2009 - Norme privind dreptul de stabilire si libertatea ...
-Ordinul CSA nr. 14/2009 - Norme privind activitatea de asigurare/reasigurare ...
-Amanarea la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a crizei ...
-Amanarea la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen
-Sistemul de raportare contabila
-Depunerea declaratiilor fiscale pe cale electronica ...- modificari
-Procedura de verificare si omologare a sistemelor informatice destinate emiterii facturilor...
-Norme privind regimul juridic al activitatii electronice notariale
-Procedura insolventei - modificari si completari
-Declaraţia 100 şi Declaraţia 102 - modificări şi completări
-Piaţa cerealelor şi a produselor procesate din cereale - măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale
-Amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen
-Legea finanţelor publice locale - modificări şi completări
-Administraţie publică - noi reglementări
-Atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii - modificari si completari
-Programul de innoire a parcului auto - modificari
-Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu
-Norme Cod fiscal - modificare
-O.u.G. nr. 46/2009 privind imbunatarirea procedurilor fiscale si diminuarea evaziunii fiscale
-Norme Cod fiscal - modificari si completari
-O.u.G. nr. 34/2009 - rectificarea bugetara pe 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale
-Masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar
-Masuri de protectie sociala
-Accelerarea procedurilor de licitatie restransa si negociere cu publicare prealabila a unui anunt de participare
-Achizitii publice - modificari
-Cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte
-Acordarea tichetelor de vacanta
-Ordinul MAI nr. 1/2009 privind abrogarea Ordinului MAI nr. 820/2005
-Asociatii si fundatii - modificare
-Norme Cod fiscal - modificari si completari
-Programul de pregatire profesionala continua a consultantilor fiscali
-Circulatia pe drumurile publice - completari
-CAEN Rev. 2 - modificari
-Norma tehnica BNR privind cecul - modificari
-Norma tehnica BNR privind cambia si biletul la ordin - modificari
-Adeverinta de venit si cererea de eliberare a unei adeverinte de venit
-Pensia sociala minima garantata
-Tichetele de vacanta
-Ordinul MMFES nr. 589/2008
-Taxa de poluare - modificari
-Inregistrarea si identificarea operatorilor economici
-Valoarea nominala indexata a unui tichet de masă pentru semestrul I 2009
-Consultant fiscal - examen sesiunea martie 2009
-Sustinerea familiei in vederea cresterii copilului
-Determinarea onorariilor, indemnizatiilor, compensatiilor cuvenite contabililor
-Regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv
-Modificarea si completarea unor norme si instructiuni aprobate prin ordine ale ministrului finantelor publice
-Modificarea registrelor si formularelor financiar-contabile...
-Legea privind auditul de siguranta rutiera
-Decizia Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008
-Lista statelor pentru care este necesara procedura invitatiei la acordarea vizelor ...
-Legea farmaciei
-Sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
-Ghidul de finantare a Programului de inlocuire sau completare a sistemelor clasice de incalzire
-Asigurarea obligatorie a locuintelor
-Circulatia pe drumurile publice - modificari
-Calendarul miscarii personalului didactic din invatamantul preuniversitar 2009-2010
-Modificarea O.u.G. privind alocatia familiala
-Modificarea O.u.G. privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului
-Modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pt reconstituirea dreptului de proprietate...
-Legea pensiilor - modificari si completari octombrie 2008
-Codul de procedura administrativa - teze prealabile
-Modificarea Legii nr. 1/2000 - reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere
-Protejarea exploatatiilor agricole
-Modificarea legii privind acordarea de indemnizatii si sporuri invalizilor, veteranilor si vaduvelor de razboi
-Codul muncii - modificari octombrie 2008
-Modificarea si completarea unor acte din domeniul protectiei sociale
-Accesul solicitantilor de azil pe piata fortei de munca
-Ajutorul public judiciar in materie civila - modificari si completari
-Taxe pentru serviciile consulare
-Ghidul privind adaptarea la efectele schimbarilor climatice - GASC
-Codul fiscal - modificari si completari octombrie 2008
-Legea somajului - modificari si completari
-Contractul colectiv de munca - decizie de neconstitutionalitate
-Codul comercial - decizie de neconstitutionalitate
-Codul penal - Teze prealabile
-Indexarea unor indemnizatii acordate in baza unor legi speciale
-CSA - Intocmirea si eliberarea documentului de introducere in reparatie a vehiculelor
-Program de formare specializata pt ocuparea functiilor corespunzatoare inaltilor functionari publici 2008-2009
-Norme privind formarea profesionala a functionarilor publici.
-Regulamentul proprietatii imobiliare in M. Ap.
-Legea locuintelor - norme de aplicare - modificari si completari
-Transporturile rutiere - modificari si completari septembrie 2008
-Taxa de poluare pentru autovehicule - modificari si completari septembrie 2008
-Norma BNR nr. 10/2008
-Norma BNR nr. 11/2008
-O.u.G. nr. 119/2007 - modificari si completari
-Legea pensiilor - norme de aplicare - modificari septembrie 2008
-Legea pensiilor - completari septembrie 2008
-Cesiunea creantelor fiscale administrate de ANAF
-Restituirea sumelor pentru motorina livrata cu acciza redusa
-Consultant fiscal - examen octombrie 2008
-Autorizarea pentru ajustarea valorii in vama
-M.Ap. - studii de perfectionare a pregatirii profesionale
-M. Ap. - prestari servicii pentru persoane juridice si persoane fizice
-Registrul agricol
-Functionari publici - concurs pentru ocupare functii publice de conducere
-Regimul armelor si munitiilor - modificari si completari august 2008
-BNR - Abrogari
-I.S.C. - regulament de organizare si functionare
-Ordinul MIRA nr. 577/2008 privind programul de lucru al politistilor
-Regulamentul concursului de ocupare a locurilor vacante din sistemul de probatiune
-RNTR 1 - modificari si completari
-Repartizarea biletelor de tratament balnear catre casele teritoriale de pensii
-Norme si criterii de atestare a statiunilor turistice
-Formulare pentru colectarea creantelor fiscale
-Executarea silita a institutiilor publice
-Selectie lectori romani pentru universitati din strainatate
-Regimul armelor si munitiilor - modificari si completari iulie 2008
-Legea cadastrului si publicitatii imobiliare - dispozitii neconstitutionale
-Cabinete medicale - privatizarea spatiilor
-Taxa de poluare pentru autovehicule - procedura
-HG nr. 682/2008 - Intelegere intre MMFES/MSP Romania si MMIS Norvegia
-Sistemul de raportare contabila la 30 iunie 2008 a operatorilor economici
-Auditul statutar al situatiilor financiare anuale/anuale consolidate
-Nivelul accizei minime pentru tigarete
-Transporturile rutiere - modificari si completari iunie 2008
-Legea pensiilor - modificari si completari iunie 2008
-Regulamentul de organizare si functionare a Corpului Expertilor Contabili si Contabili Autorizati - modificari si completari
-Ordinul ANOFM nr. 271/2008
-Masuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici
-Conditiile de comercializare cu amanuntul a vinului de masa in vrac
-Codul fiscal - modificarea structurei accizei totale
-Regulamentul privind auditul de calitate in domeniul serviciilor contabile
-Stimularea investitiilor
-Drepturile persoanelor cu handicap - modificari si completari iunie 2008
-Cuantumul primei de stabilitate pentru personalul din sistemul sanitar
-TVA - noi reglementari
-Comisia fiscala centrala - constituire si atributii
-PFA - Intrep. ind....- inregistrare in registrul comertului
-Legea locuintei - modificari si completari
-Selectie si pregatire rezidentiat cu timp partial
-Hotararea BEC nr. 47/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Hotararea BEC nr. 44/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Hotararea BEC nr. 43/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Noua forma a taxei de prima inmatriculare
-Persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale
-Ajutorul public judiciar in materie civila
-Hotararea BEC nr. 38/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Hotararea BEC nr. 37/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Hotararea BEC nr. 36/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Clauze contractuale abuzive
-Contribuabili inactivi - reglementari TVA
-Hotararea BEC 20/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Hotararea BEC nr. 28/2008 - Administratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Hotararea BEC nr. 29/2008 - Adiministratia publica locala - Legea nr. 67/2004 - interpretare unitara
-Legea contabilitatii - modificari si completari aprilie 2008
-Acte din domeniul justitiei - modificari si completari
-Legea cambiei si biletului la ordin - modificari si completari aprilie 2008
-Legea cecului - modificari si completari aprilie 2008
-CNAS - corpul de control
-Profesia de geodez - organizare si exercitare - modificari
-Cod de procedura fiscala - Decizia ICCJ nr. 61/2007
-Depunerea declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta
-Transportul in regim de taxi si de inchiriere - modificari si completari
-CAEN Rev 2 - acordarea de facilitati pentru actualizarea obiectului de activitate
-Pregatire profesionala consultanti fiscali - agreare societati organizatoare
-Regimul armelor si munitiilor - Modificari si completari martie 2008
-Contabil autorizat/expert contabil - H.G. nr. 227/2008
-Asociatia de proprietari - Decizia CC nr. 40/2008
-Cod de procedura fiscala - modificari si completari martie 2008
-Declaratie somaj - modificari si completari
-Impozit pe venit - declaratii fiscale
-Legea pensiilor - norme de aplicare - modificari - forma finala
-Persoane abilitate pentru verificarea respectarii disciplinei contractuale
-Consultant fiscal - Examen martie 2008
-Audit financiar - Test pentru accesul la stagiu
-Invitatie pentru acordarea vizei - Lista statelor
-Contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale
-Autotizatii de munca pentru straini 2008
-Pensiile militare de stat - modificari februarie 2008
-Legea somajului - Norme de aplicare - modificarea bazei de impozitare
-Legea pensiilor - Norme de aplicare - modificarea bazei de impozitare
-Regimurile vamale economice - modificari si completari februarie 2008
-CAS - Alte reglementari privind procedura de restituire
-Model declaratie speciala pentru inregistrare fiscala si plata a contributiilor sociale
-Progaramul de pregatire profesionala continua a consultantilor fiscali
-Carte de munca - preluarea datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare la sistemul public de pensii - anterior 1 aprilie 2001
-Normele privind pregatirea profesionala continua a consultantilor fiscali
-Regulament pentru autorizarea consultantilor fiscali persoane straine
-Regulamentul de organizare si functionare a Garzii Financiare
-Legea nr. 15-2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinte
-Ordinul nr. 2720/2007 - regimurile de securitate sociala...
-Ordinul nr. 38/2008 pentru modificarea procedurilor simplificate de vamuire
-Taxi - atestare profesionala
-Legea Dragomir
-Zootehnie - sprijin financiar 2008
-Venit minim garantat si alocatie nou-nascuti - 1 ianuarie 2008
-Cuantum prestatii sociale - 1 ianuarie 2008
-Alocatie lunara de plasament - 1 ianuarie 2008
-Alocatie complementara si alocatie familie monoparentala - 1 ianuarie 2008
-Organizarea activitatii de expertiza contabila si a contabililor autorizati
-Bugetul asigurarilor sociale de stat pe anul 2008
-Noul cod de procedura civila - teze prealabile
-Codul penal - completari decembrie 2007
-Inspectie fiscala - delegarea competentei
-IMM - modificari si completari
-Consultanta fiscala - modificari si complatari
-Reglementari financiare pentru activitatea sportiva
-CAS, somaj, fond garantare si fond accidente - modificari si completari pentru 2008
-Judecatori si procurori - evaluarea activitatii profesionale
-Terenuri - evaluarea gradului de poluare
-Judecatori si procurori stagiari - examen de capacitate
-Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat romanilor de pretutindeni
-CASS - Restituirea sumelor - alte reglementari
-Achizitii publice si concesiuni - verificarea procedurilor - modificari si completari
-Veteranii de razboi, invalizii si vaduvele de razboi - modificari si completari
-Case nationalizate - accelerarea despagubirilor
-Examen pentru consultant fiscal
-Executare creante contractuale
-Restituire TVA extracomunitari
-CAS - Procedura restituire sume
-Ordinul 2436/2007 privind sesiunea speciala a testelor nationale
-CODUL FISCAL - MODIFICARI SI COMPLETARI PENTRU 2008
-Modificarea si completarea unor acte normative în domeniul justitiei
-Persoane fizice - Raport de inspectie fiscala
-CASS - Procedura restituire sume
-Modificari si completari pentru autorizarea regimurilor vamale economice
-Concedii medicale - modificari si completari
-Ordinul M.E.F. nr. 577/2007 pentru abrogarea art. 3 din Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2217/2006 privind oragnizarea evidentei in scopul taxei pe valuarea adaugata
-Hotararea Guvernului nr. 80/2007 privind aprobarea Codului etic national al profesionistilor contabili
-O.U.G. nr. 53/2007 pentru modificarea si completarea O.G. nr. 71/2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala
-O.U.G. nr. 77/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum si modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
-Hotararea Consiliului Superior al Corpului Expertilor Contabili nr. 79/2007 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind efectuarea stagiului si examenului de aptitudini in vederea accesul
-Hotararea Guvernului nr. 645/2007 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.328/2001 privind clasificarea structurilor de primire turistice
-Hotararea Guvernului nr. 595/2007 privind functionarea si atributiile Comitetului pentru finante locale
-O.U.G nr. 72/2007 privind unele masuri derogatorii de la O.U.G. nr. 34/2007 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de c
-Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale si a altor acte normative incidente
-Ordinul M.E.F. nr. 447/2007 pentru aprobarea Procedurii privind declararea starii de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice, conform prevederilor art. 172 din Ordonanta Guvernului
-Hotararea Camerei Auditorilor din Romania nr. 88/2007 pentru aprobarea normelor de audit intern
-O.U.G nr. 76/2007 privind procedura de inregistrare fiscala si de plata a contributiilor sociale
-Legea nr. 146/2007 privind despagubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C - S.A. in vederea achizitionarii de autoturisme Dacia
-Hotararea Guvernului nr. 557/2007 - completari privind securitatea si sanatatea la locul de munca
-Noul cod rutier - modificari si completari
-O.U.G. 74/2007 - asigurarea locuintelor pentru chiriasii evacuati din casele nationalizate
-Institutiile si companiile de spectacole sau concerte si desfasurarea activitatii de impresariat artistic
-Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv
-Ordinul M.E.F. nr. 498/2007 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila la 30 iunie 2007 a operatorilor economici
-Masuri financiar-fiscale in domeniul social si al locuintelor de serviciu
-Modificari aduse Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul
-Masuri financiar-fiscale din domeniul protectiei sociale
-Innoirea parcului auto 2007
-Norme Cod fiscal - Modificarile din 2 martie 2007
-Trecerea de la categoria profesionala contabil autorizat cu studii superioare la categoria profesionala expert contabil
-Modificarile aduse Codului muncii prin O.U.G. nr. 55/2006
-Decizia nr. 3/2006 a Comisiei Fiscale Centrale
-Modificarile si completarile CODULUI FISCAL pentru 2007
-Hotararea Guvernului nr. 945/2006 pentru aprobarea normelor privind determinarea valorii in vama pentru bunurile apartinand calatorilor si altor persoane fizice
-Decizia nr. 2/2006 a Comisiei Fiscale Centrale
-Noul Cod Rutier - 2006